USMF „Nicolae Testemițanu” – reprezentată la primul Forum internațional al formărilor francofone
- vizualizări: 389
Studenți și cadre didactice de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Filiera Universitară Francofonă, au reprezentat instituția la primul Forum internațional al formărilor și angajabilității francofone, în perioada 25-27 mai curent. Aceștia au interacționat cu elevii de la liceele din țară, interesați de continuarea studiilor în limba franceză la universitatea noastră.
Astfel, mediciniștii au fost protagoniști ai unui atelier practic cu genericul „Acordarea primului ajutor: acțiunile corecte în caz de urgență”, incitând interesul tinerilor și provocându-i să exerseze manipulări de resuscitare cardio-respiratorie la adulți și copii.
Caterina, elevă în clasa X-a, participantă la atelier, a menționat că analizează ideea de a studia în viitor Medicina, iar abilitățile însușite în cadrul workshopului au încurajat-o și mai mult în acest sens. „Teoria o poți găsi pe Internet, însă practica îți dă o anumită tehnică cum să procedezi pentru a resuscita o persoană, care are nevoie de ajutor medical de urgență în stradă”.
La rândul său, Iana, elevă în clasa a XII-a, a spus că instructajul a fost mai mult decât informativ: „Sunt în perioada în care mă gândesc la viitoarea mea profesie și s-ar putea să optez pentru Medicină”.
În ultima zi a forumului, două studente de la USMF „Nicolae Testemițanu” și-au împărtășit experiențele din perioada studiilor la Filiera Universitară Francofonă în Medicină, la o masă rotundă, în calitate de beneficiare a diferitor programe internaționale susținute de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), de rând cu alți colegi de la alte universități din țară.
Heba Verebcean, studentă în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1, a vorbit despre experiența sa, din luna iulie 2019, la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Studenților Francofoni din Europa Centrală și Orientală din orașul Plovdiv, Bulgaria. „De rând cu 78 de studenți din 16 țări, am participat la multe ateliere de dezvoltare a abilităților în materie de fotografie, muzică, teatru, dans, călătorii și limbă franceză. Schimbul de idei mi-a îmbogățit cunoștințele și mi-a oferit posibilitatea să construiesc noi prietenii”, a adăugat medicinista.
Și Mihaela Rotari, studentă în anul VI la aceeași facultate, a efectuat, în vara anului 2021, un stagiu de o lună în Secția de dermatologie a Spitalului Universitar Erasmus din cadrul Universității Libere din Bruxelles, Belgia, cu susținerea financiară a AUF. „La spital am avut acces la documente medicale, am putut să frecventez și să particip la consultarea pacienților, la luarea probelor de biopsii cutanate – am avut totul la dispoziție pentru ca să mă simt pe deplin implicată. În plus, am avut oportunitatea să lucrez cu echipamente moderne, inclusiv la aparatul cu cea mai înaltă precizie – microscopul confocal, ce permite vizualizarea conținutului pielii până la nivel celular, în timp real. Acest stagiu a fost nu doar o experiență profesională unică, ci și o lună de transformare spirituală. Pe lângă faptul că am cunoscut sistemul medical dintr-o țară europeană, am depășit barierele interioare, cunoscând oameni diferiți și cu viziuni largi”, a adăugat entuziasmată Mihaela. Tânăra a constatat că mobilitățile sunt benefice pentru formarea viitorilor specialiști, exprimându-și recunoștința Agenției Universitare a Francofoniei ce oferă studenților posibilitatea de a crește, a învăța, a descoperi și de a stabili obiective și aspirații în alt mediu.
În opinia Veronicăi Ichim, șef adjunct la Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană a USMF „Nicolae Testemiţanu”, responsabilă de Filiera Universitară Francofonă, forumul este unul foarte benefic, deoarece elevii veniți din liceele din republică au putut face cunoștință cu oferta educațională a Universității și au aflat că studenții de la Facultatea de Medicină își pot face studiile și în limba franceză. „Ne place să fim alături de tineri, iar evenimentul dat ne-a oferit posibilitatea să interacționăm cu ei și să le prezentăm direct toate specialitățile”, a punctat Veronica Ichim.
Asistentul universitar Ala David, responsabilă la Centrul de Reușită Universitară a USMF „Nicolae Testemițanu”, a specificat că studenții de la programul Medicină au un nivel înalt de cunoaștere a limbii franceze și sunt foarte activi, participând la diferite activități susținute de AUF. „Le oferim posibilitatea să se implice în activități extracurriculare pentru a-și dezvolta competențele profesionale și cele de comunicare, benefice pentru parcursul profesional. Sunt multe inițiative, trebuie doar să dorească să se implice”, a concluzionat Ala David.
Forumul formărilor și angajabilității francofone a fost organizat de Biroul Național al AUF în Republica Moldova, Alianța Franceză din Moldova, Camera de Comerț și Industrie Franța Moldova și Campus France Moldova, cu sprijinul Ambasadei Franței în Republica Moldova și a Institutului Francez de la Paris, inițiativa fiind salutată de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii